Deko Doors

5 Idei de amenjare pentru camera copilului. De ce să creezi zone definite pentru fiecare activitate.

Amenajarea camerei copilului poate fi o provocare, deoarece îți dorești să fie deopotrivă spațiu pentru joacă, dar și un loc de relaxare, sigur și practic. Înainte de a începe marea transformare a spațiului avut la dispoziție într-o cameră de vis pentru cel mic, trebuie avut în vedere câteva criterii:

  • Păstrați în cameră mai puține piese de mobilier, jucării și obiecte. Fiind mai puțin încărcată, camera se poate transforma într-un spațiu aerisit, care invită la joacă, visare și dezvoltarea imaginației.
  • Includeți copiii în aranjarea camerei (atât cât permite vârsta), selectarea jucăriilor, dar și a culorilor pentru pereți și mobilier. Culorile alese pentru mobilier pot fi nuanțe deschise sau pastelate, iar pentru zona de intrare în camera copilului alegeți usi albe sau în culoarea preferată de către cel mic.
  • Clasificați și grupați obiectele, jucăriile și lucrurile (puteți folosi trei cutii: de păstrat, de aruncat și de donat). Astfel, copilul se bucură de acele lucruri pe care le iubește, iar cele care încarcă spațiul inutil și sunt încă bune pot fi oferite spre donație, altor copii.
  • Împachetați lucrurile înainte de a vă apuca de amenajarea camerei.
  • Etichetați fiecare cutie pentru a fi mai lesne de identificat și rearanjat lucrurile în noua cameră.
  • Căutați oportunități de stocare „ascunse”. Valorificați spațiul la maximum și fiți creativi, de exemplu o zonă îngustă și verticală de perete poate deveni (prin aplicarea unui sticker decorativ) un trunchi de copac în care trăiesc zâne.

Dacă decorați camera copilului respectând anumite principii veți crea un spațiu plăcut și sănătos pentru dezvoltarea celui mic, dar veți contura și un mediu care încurajează independența, curiozitatea și dragostea pentru învățare. Iată câteva aspecte de care să țineți cont dacă doriți să obțineți un spațiu în care copilul să se dezvolte armonios:

1. Creați zone definite

Zone de joacă, de somn, în funcție de interesele copilului, poate și un colț intim pentru citit sau o zonă de cățărat dacă înălțimea și design-ul camerei permit. Menținând zonele de odihnă și joacă separate ajută copilul să fie mai ordonat, îl învață să-și structureze timpul și activitățile. Fiecare zonă ar trebui să fie echipată cu mobilier și materiale corespunzătoare vârstei copilului și să fie ușor accesibile pentru el.

Puteți opta pentru un pat simplu sau, dacă aveți doi copilași, alegeți două paturi suprapuse care economisesc spațiu. Pentru a obține mai mult loc de depozitare optați pentru un pat cu ladă, unde puteți ascunde așternuturile, păturile sau jucăriile.

2. Creați un spațiu deschis și accesibil

În special în camerele copiilor mici, preșcolari și nu numai, este indicat să alegeți un design de cameră cu cât mai puține obstacole, unde piesele de mobilier sunt aranjate strategic pentru a oferi flexibilitate și spațiu de mișcare. Mobilierul este indicat să fie adecvat pentru dimensiunea copilului, astfel încât acesta să poată ajunge ușor la sertare, rafturi și obiecte.

Spațiul pentru depozitare este esențial pentru o încăpere în care se dorește ca imaginația și ordinea să predomine. Un dulap bine compartimentat garantează menținerea unei garderobe organizate.

Optarea pentru un birou spațios și pentru un scaun ergonomic este importantă pentru a obține o zonă de lucru eficientă. Dacă se poate, poziționați biroul în apropierea unei ferestre, astfel cel mic se va bucura de cât mai multă lumină naturală. Dacă nu, puteți opta pentru o lampă de birou cu design aparte, care să-i stimuleze imaginația.

3. Maximizați lumina naturală

Alegeți perdele cât mai deschise la culoare sau transparente și mobilier mic de înălțime pentru a permite luminii naturale să patrundă nestingherită în cameră. Lumina naturală stimulează concentrarea și îmbunătățește dispoziția, fiind excelentă pentru buna funcționare a vederii copilului. Ușile albe potențează și ele lumina din cameră, conferind un plus de armonie pentru întreaga locuință.

4. Utilizați culori calme și neutre

Într-o cameră de copii paleta de culori trebuie să fie una calmă și neutră. Culorile pastelate sau neutre creează un efect liniștitor și relaxant. Într-un astfel de mediu, copiii pot dormi bine și se pot concentra mai bine. Aceste culori creează senzația de spațiu mai mare și mai aerisit, amplificând efectul de deschidere și lumină naturală.

5. Integrați natura în decor

Apropierea de natură este importantă pentru copii. Puteți adăuga elemente naturale în camera lor folosind plante, materiale naturale (bumbac, lemn, lână) și decoruri inspirate din natură. Plantele conferă frumusețe, dar și un sentiment de calm în cameră, oferind o oportunitate de învățare, încurajând copilul să aibă grijă de ceva viu.

În final, camera copiilor trebuie să fie deopotrivă un spațiu de joacă și de relaxare, dar și o zonă în care cei mici se bucură de siguranță și de protecție. De aceea, este important să alegi elemente de decor compatibile cu preferințele și adecvate vârstei copilului, astfel încât camera să se potrivească perfect personalității sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *