Atunci când ești la început de drum în amenajarea și decorarea unui spațiu mic, precum un apartament obișnuit sau un studio, poți întâmpina o serie de provocări. Este firesc să îți dorești să faci ca fiecare colțișor să arate cochet, iar senzația generală să fie de spațiu aerisit. Câteodată este dificil, fie pentru că lucrurile pe care le deții (piese de mobile, obiecte, haine și accesorii) sunt numeroase, fie pentru că nu ai cunoștințele necesare pentru a decora un spațiu astfel încât să pară vizibil mai mare.
Dacă dispui de un spațiu mic, trebuie să știi că ai un avantaj, astfel de spații sunt mai ușor de decorat, de organizat și de păstrat curate. Pentru a le face să pară mai mari, secretul constă în a te folosi de culori, lumină și alte câteva trucuri. Aici împărtășim câteva idei de care poți să ții cont atunci când amenajezi un apartament mic.
Iată câteva trucuri de design interior care vor face diferența între un spațiu amenajat la întâmplare și unul care conferă senzația de spațialitate, aerisit, unde fiecare lucru pare să aibă locul lui:
Culori deschise pentru pereți, podea și mobilier
Albul este o opțiune clasică, de efect, care nu se demodează. Acesta conferă camerei un aspect mai aerisit, poate să reflecte lumina și poate crea senzația de mai mult spatiu. Se poate folosi pentru pereți, dar și pentru mobilier. Este o alegere excelentă atunci când se combină cu anumite culori neuter: crem, bej, lemn stejar sau gri deschis. Un living mic capătă mai multă spațialitate atunci când se utilizează o vopsea albă pentru pereți si un parchet gri. Iar alegerea unor uși standard (chiar în tonuri de gri) este suficientă pentru obținerea unui efect pe cât de simplu, pe atât de elegant.
Iluminat corespunzător
Lumina naturală joacă un rol esențial în senzația de spațiu deschis și aerisit. Atmosfera din casă astfel obținută poate conferi mai multă bună dispoziție locatarilor. Perdelele albe, transparente ajută în captarea a cât mai multă lumină naturală. Iar efecte plăcute, odihnitoare și de mai mult spațiu se pot crea și cu ajutorul diverselor lumini artificiale: veioze, aplice, lampadare, spoturi încastrate.
Amenajare pe verticală
Mobilierul construit pe verticală ajută la crearea de mai mult spațiu de depozitare, datorită etajerelor si rafturilor suplimentare. O bibliotecă până în tavan (amplasată în living) arată foarte elegant și asigură necesarul de spațiu pentru cărți și obiecte decorative, inclusiv pentru TV. În dormitor se poate construi un dressing tot până în tavan pentru a cuprinde întreaga garderobă. Iar în bucătărie este o alegere excelentă să realizezi pe comandă un dulap până în tavan, cu rafturi ascunse de uși opace, dar și cu zone la vedere, pentru a cuprinde vesela, ustensilele de gătit, dar și eventualele obiecte decorative de ceramică.
Mobilier ales în funcție de modul în care este folosită încăperea
Dacă familia se adună în living pentru a citi, pentru a se relaxa și a juca jocuri de societate, atunci amplasarea unui TV uriaș este nejustificată. Membrii familiei vor aprecia, mai degrabă, scaunele tip puf (care pot fi ulterior utilizate și în alte încăperi), pernele de podea sau scaunele tip balansoar. Acest decor potențează confortul și invită la momente de relaxare fără să încarce inutil spațiul.
Dacă optezi pentru fotolii și canapele cu picioare se poate crea iarăși un efect de spațiu mare. Aerul și lumina vor circula mai liber în astfel de încăperi. Piesele de mobilier în aceeași culoare ca cea folosită pentru pereți se încorporează cu ușurință în decor, conferind de asemenea senzația de spațiu aerisit.
Oglinzi așezate strategic
O oglindă bine amplasată poate schimba semnificativ atmosfera și percepția asupra camerei, conferind vizual spațiu suplimentar și potențând lumina.
Fără covoare
Fie că folosești covoare de dimensiuni mici, fie că renunți cu totul a mai folosi covoare, efectul este cel scontat: mai mult spațiu și poate mai ordonat. Pentru podea poți alege un parchet linear care să evidențieze și mai mult efectul de spațiu larg.
Ca extra sfat, alege să nu aglomerezi încăperile unui apartament cu accesorii foarte multe. Evită să umpli toate rafturile, lasă spațiu pentru a evita senzația de aglomerare și dezordonat.
Spații suplimentare de depozitare
Realizarea pe comandă a unui mobilier care să exploateze la maximum chiar și colțișoarele unei încăperi ajută mult la menținerea ordinii pe termen lung, conferind un aspect organizat, aerisit și foarte bine gândit.
Pe lângă cele câteva trucuri deja menționate, minimaliștii recomandă sortarea lucrurilor pe care le deții, în trei cutii diferite: una pentru lucruri care îți plac, le folosești des și pe care vrei să le păstrezi, una pentru donații (cu lucruri bune la care ești dispus să renunți) și una cu ceea ce nu mai este de trebuință și poate fi aruncat.